Te caut în ploaie..în vânt şi-n abis
În tunet, în viscol ..şi-n marea adâncă
Căci eşti peste toate iar sufletu-mi stins
Te cheamă să vii, să m-aşezi iar pe stâncă!

Zidit-am din paie uscate o casă
Pe maluri străine , unde suflă vântul
Şi-n vreme toridă…mereu secetoasă
Doar lacrimi amare udară pământul..

Ah, greu suflă vântul surpând temelia
Preschimbă tot visul în pumni de nisip
Zadarnică-i truda.. trăiesc fantezia
A golului sumbru rămânând fără chip…

Şi valul de ceaţă se-mprăştie-n zare
Observ cu stupoare pe ce am zidit
Încerc ca să caut refugiu, scăpare..
Dar vântu-mi şopteşte că sunt…părăsit…

Un glas ca de tunet..aud in neştire
E glasul Acelui..ce ne-a zămislit:
-Copile, te-ntoarce, te-ndemn cu iubire
De ce pe nisip,tu castel ţi-ai zidit?

Cu greu mă desprind de malul străin
Ascult vocea blândă, mai este timp încă
Să-nfrunt norii negrii, de dragoste plin
Să-ncep să-mi zidesc a mea casă pe STÂNCĂ!